O barcă în care s-a aflau 9 oameni s-a răsturnat în Dunăre. Un tânăr de 21 de ani este dat dispărut

Publicat: 26/07/2021, 15:21

O barcă în care s-a aflau 9 oameni s-a răsturnat în Dunăre, duminică, în zona portului Corabia, județul Olt. Opt persoane din cele aflate în barcă au reușit să ajungă singure la mal, iar una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale. A noua persoană, un tânăr de 21 de ani, însă nu a mai ieșit la suprafață

Conducătorul ambarcaţiunii se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt precizează că a fost testat cu aparatul etilotest conducătorul ambarcaţiunii, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau nouă persoane, toate din oraşul Corabia. Opt din cele cele persoane au ieşit singure la mal, conştiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr de 21 de ani care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Corabia”, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt, citat de Libertatea.

Tânărul dispărut e în continuare căutat, fiind solicitată şi echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

CITEȘTE ȘI:


Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×